Afacerile producătorului de canapele și mobilier tapițat PGS Sofa & Co din Oradea au crescut cu 4%, până la 344 mil. lei. PGS Sofa & Co deține pe piața locală patru fabrici, iar în cadrul acestora lucrează 1.089 ce persoane
Compania PGS Sofa & Co din Oradea, județul Bihor, controlată de familia Parisot din Franța, a încheiat anul 2019 cu afaceri de peste 344 mil. lei (71 mil. euro), în creștere cu 4% față de anul precedent, arată datele publicate de companie pe site-ul Ministerului de Finanțe.
Foto: Ziarul Financiar

În aceeași perioadă de timp, PGS Sofa & Co, care se ocupă cu fabricarea de canapele și produse tapițate, a înregistrat o scădere a profitului net de aproximativ 60%, ajungând astfel la un profit net în valoare de 3,8 mil. lei (798.000 euro) la finalul anului trecut, de la 9,6 mil. lei (2 mil. euro) în 2018.
Profitul companiei a mai trecut prin fluctuații considerabile în 2017, când reprezentanții firmei au raportat o scădere de peste 41%, până la puțin peste 7,7 mil. lei (1,5 mil. euro), dar și în 2015, când a înregistrat o scădere de 57%.
Citește și
5 min
Ștefan Stan
2 min
Ziarul Financiar
2 min
Ștefan Stan