Afacerile producătorului de mase plastice și vitrine frigorifice Frigoglass România au scăzut cu 10,5% în 2024, la 541,2 milioane de lei
Frigoglass România, producător de mase plastice și vitrine frigorifice, parte a grupului grec Frigoglass, a raportat pentru 2024 o cifră de afaceri de 541,2 mil. lei (108,8 mil. euro), în scădere cu 10,5% față de anul anterior, când compania a avut afaceri de aproximativ 605 mil. lei (122,3 mil. euro), conform calculelor făcute de ZF pe baza datelor de la Ministerul Finanțelor.
Foto: Ziarul Financiar
Frigoglass România, producător de mase plastice și vitrine frigorifice, parte a grupului grec Frigoglass, a raportat pentru 2024 o cifră de afaceri de 541,2 mil. lei (108,8 mil. euro), în scădere cu 10,5% față de anul anterior, când compania a avut afaceri de aproximativ 605 mil. lei (122,3 mil. euro), conform calculelor făcute de ZF pe baza datelor de la Ministerul Finanțelor. Compania și-a redus anul trecut pierderea netă până la aproximativ 44 mil. lei (8,8 mil. euro), de la un rezultat negativ de 78,2 mil. lei (15,8 mil. euro) în 2023, conform datelor publice. Frigoglass România a ajuns anul trecut la un număr mediu de 679 de angajați, cu 107 oameni mai puțin decât în 2023. Compania a început să producă în România din 1995, având ca domeniu principal de activitate fabricarea ehipamentelor de ventilație și frigorifice, exclusiv a echipamentelor de uz casnic. Frigoglass este o companie producătoare de vitrine frigorifice cu sediul central în Grecia și activează în mai multe țări europene, inclusiv în România, unde deține companiile 3P Frigoglass, cu afaceri de 30,6 mil. lei (aproximativ 6,2 mil. euro) în 2024, și Frigoglass România, producător de mase plastice și vitrine frigorifice. Cu sediul în Atena, Frigoglass activează pe piața Ice Cold Merchandisers (ICM), fiind principalul furnizor de ambalaje din sticlă pe piețele din Africa de Vest. Printre cei mai mari producători de mașini, utilaje și echipamente din România se află companii precum: Bosch Rextroth, Schaeffler România, Makita, Cameron România, Stabilus România, Frigoglass România, Haulotte Argeș și Timken România, conform datelor de la Ministerul Finanțelor.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca
1 min
Cristina Roșca