Afacerile producătorului de mobilier Laguna Euromob, controlat de familia Oros din Maramureș, au crescut cu 19% în 2022, ajungând la 79,4 mil. lei
Compania Laguna Euromob din comuna Vadu Izei, Maramureș, fondată în 1994 de Mircea Adrian Oros, ce produce mobilă, a raportat pentru 2022 o cifră de afaceri de 79,4 mil. lei (16,1 mil. euro), în creștere cu 19% față de anul anterior, conform calculelor făcute de ZF pe baza datelor de la Ministerul Finanțelor.
Foto: Ziarul Financiar

Compania a realizat anul trecut un profit net de 15,3 mil. lei (3,1 mil. euro), în scădere cu 19,7% față de anul precedent, când Laguna Euromob a avut un câștig net de peste 19 mil. lei (3,9 mil. euro), potrivit datelor publice. Compania a ajuns anul trecut la un număr mediu de 145 de angajați. Laguna produce tapițerii și mobilă, canapele și colțare în fabrica din Maramureș și vinde doar pe piața locală, în magazinele deținute în toată țara sub brandul Laguna. Compania are magazine în Alba Iulia, Arad, Bacău, Baia Mare, Bihor, Bistrița, Brăila, Brașov, București (2 unități), Cluj-Napoca (2), Galați, Constanța, Iași, Jibou, Oradea, Râmnicu Vâlcea, Sighet, Fălticeni, Târgu-Mureș (2), Drobeta-Turnu Severin, Satu Mare, Timișoara și Zalău.
Familia Oros mai deține și compania Laguna Serv, producător de canapele, colțare, fotolii, scaune, care a avut în 2022 o cifră de afaceri de 72,9 mil. lei, un profit net de 10,9 mil. lei și un număr mediu de 248 de angajați, potrivit datelor publice.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ziarul Financiar