Afacerile producătorului de prefabricate ASA CONS din Turda au crescut cu 30% în S1
Producătorul de prefabricate ASA CONS din Turda, județul Cluj, parte a grupului francez Consolis, a realizat în primul semestru o cifră de afaceri de 8 mil. euro, mai mult cu 30% față de aceeași perioadă a anului trecut, susținută de piață.
Foto: Ziarul Financiar

ASA CONS mizează în acest an pe afaceri totale de aproximativ 15 mil. euro. În urmă cu doi ani au fost finalizate operațiunile de integrare a companiei-soră ungare ASA Epitoipari KFT (companie aparținând grupului francez Consolis) în cadrul ASA CONS, activitatea companiei maghiare fiind coordonată în prezent, în totalitate de către managementul local.
„Piața a venit cu o cerere mult mai mare în prima jumătate a anului față de aceeași perioadă din 2015 și estimăm că acest trend crescător va continua și în a doua parte a lui 2016. La fel au stat lucrurile și în Ungaria, compania noastră de acolo având deja întreaga capacitate de producție alocată pentru contracte deja semnate, care acoperă aproape integral semestrul al doilea“, a declarat pentru ZF Transilvania Bogdan Bulgaria, general manager al ASA CONS și ASA Epitoipari Hungary.
Citește și
3 min
Catalina Apostoiu
3 min
Ștefan Stan
1 min
Mirela Turlan