Afacerile QuickMobile au crescut cu 20% în 2014, la peste 45 milioane de euro
Electro Distribution, societatea care controlează magazinul online IT&C QuickMobile.ro, a înregistrat anul trecut afaceri de peste 45 milioane de euro, în creștere cu 20% față de 2013, evoluție susținută de vânzările bune de gadget-uri, cum ar fi ceasurile inteligente sau brățările de monitorizare.
“În 2014, ca și în anii anteriori, ne-am concentrat pe distribuția și lansarea în premieră pe piața românească a telefoanelor mobile și tabletelor de la cei mai mari producători premium la nivel mondial, într-un timp cât mai scurt de la lansarea pe piața internațională. În plus, am inclus în ofertă și categoria de gadget-uri, cum ar fi ceasurile inteligente, brățările de monitorizare a activităților zilnice, ochelarii inteligenți, camerele sport și cele outdoor, care estimez că va cunoaște o explozie în rândul utilizatorilor în următorii 2 sau 3 ani”, a declarat directorul general al QuickMobile, Tudor Țiboc, într-un comunicat.
În ceea ce privește produsele cele mai comercializate anul trecut, pe segmentul de telefoane mobile și tablete acestea au fost vârfurile de gamă, precum iPhone 6 în versiunea de 16GB/Silver, urmat în topul vânzărilor de LG G3, Samsung Galaxy S5, Xiaomi Redmi 1s și Sony Xperia Z3 Compact.
De altfel, categoria telefoanelor mobile și a tabletelor reprezintă 65% din cifra de afaceri din 2014, în timp ce gadget-urile au contribuit în proporție de 15%.
Citește și
3 min
Ștefan Stan
1 min
Mirela Turlan
1 min
Simona Vasile