Afacerile traderului de cereale Ezean Grain, controlat de antreprenorul Nicolae Arghir din Brăila, au crescut de 2,7 ori în 2025, ajungând la peste 155 mil. lei
Ezean Grain, care se ocupă de comerțul cerealelor și al plantelor oleaginoase din județul Brăila, controlată de antreprenorul Nicolae Arghir, a raportat pentru 2025 o cifră de afaceri de 155,8 mil. lei (30,9 mil. euro), mai mare de 2,7 ori față de anul anterior, când compania a avut afaceri de 57,8 mil. lei (11,7 mil. euro), potrivit calculelor ZF făcute pe baza datelor de pe site-ul Minister…
Foto: Ziarul Financiar
Ezean Grain, care se ocupă de comerțul cerealelor și al plantelor oleaginoase din județul Brăila, controlată de antreprenorul Nicolae Arghir, a raportat pentru 2025 o cifră de afaceri de 155,8 mil. lei (30,9 mil. euro), mai mare de 2,7 ori față de anul anterior, când compania a avut afaceri de 57,8 mil. lei (11,7 mil. euro), potrivit calculelor ZF făcute pe baza datelor de pe site-ul Ministerului Finanțelor. Compania a obținut anul trecut un profit net de 5,5 mil. lei (1,1 mil. euro), de 2,7 ori mai mare față de anul precedent, când Ezean Grain a realizat un câștig net de 2 mil. lei (408.000 de euro), conform datelor publice. Traderul de cereale din Brăila a avut anul trecut un număr mediu de 36 de angajați.
În județul Brăila solurile sunt foarte fertile, iar zona de est a țării atrage investitorii din această privință. De altfel, Brăila este aproape de portul de la Galați și la aproximativ 70 de kilometri de portul de la Constanța. Pe lângă traderul Ezean Grain, Nicolae Arghir mai deține și compania Rumsfeld, care se ocupă cu activități logistice, conform potrivit confidas.ro, platformă de analiză financiară a companiilor.
Rumsfeld a realizat anul trecut o cifră de afaceri de aproape 167,9 mil. lei și un profit net de 2,9 mil. lei, conform informațiilor de pe site-ul Ministerului Finanțelor.
Citește și
3 min
Liviu Popescu
1 min
Claudia Medrega
15 min
Mircea Nica