Air Claim scade cu peste 25% în două ședințe după ce reprezentanții companiei au raportat vânzări de acțiuni în primele zile la bursă
Acțiunile Air Claim (simbol bursier CLAIM), companie care facilitează obținerea drepturilor pasagerilor aerieni, au înregistrat o scădere de cumulată de peste 25% în ultimele două ședințe de tranzacționare, în contextul în care Mihail Coteș, CEO și George Gabriel Tunescu, Președintele…
Foto: Ziarul Financiar
Acțiunile Air Claim (simbol bursier CLAIM), companie care facilitează obținerea drepturilor pasagerilor aerieni, au înregistrat o scădere de cumulată de peste 25% în ultimele două ședințe de tranzacționare, în contextul în care Mihail Coteș, CEO și George Gabriel Tunescu, Președintele Consilului de Administrație, au raportat vânzarea unor cote semnificative din participațiile proprii în primele zile, potrivit datelor agregate de ZF de la Bursa de Valori București.
Ca reacție la dinamica acțiunilor, managementul companiei a publicat marți, când acțiunile au scăzut chiar și cu până la 19%, un angajament de nediluare.
“Conducerea AIR CLAIM (…) se obligă ca, începând cu data prezentului, respectiv 27.07.2021, până la data de 20.02.2022, să nu efectueze tranzacții de vânzare cu acțiunile deținute sau care urmează a fi dobândite”, menționează conducerea, adăugând faptul că își păstrează dreptul de a efectua tranzacii de cumpărare.
Citește și
2 min
Iulian Tenchiu
3 min
Ioana Mihai-Andrei
2 min
Cristina Roșca