Alexandru Reff, Deloitte: Incertitudinile pot fi convertite în oportunități. Următorii 30 de ani trebuie să fie și mai buni
Deloitte aniversează în 2022 trei decenii de activitate în România.
Deloitte aniversează în 2022 trei decenii de activitate în România. De la cinci angajați și trei clienți într-un apartament, suntem astăzi peste 2.600 de profesioniști care asistă mii de companii în România și numeroase altele în străinătate. Sunt 30 de ani de impact prin expertiză, încredere și conectare, de contribuție distinctivă la ceea ce au însemnat investițiile, tranzacțiile, finanțările, creșterea și performanța economiei, respectiv accelerarea profesională a mii de specialiști.
Lumea afacerilor a evoluat la fel de spectaculos în acești ani. În ciuda unui start pierdut și a unei tranziții dificile la economia de piață, am beneficiat de investiții străine importante, mai ales în perioadele 1992-1994 și 2004-2008 (conform analizei ZF). Alături de aderarea la NATO și UE, capitalul, expertiza și cultura vestică a afacerilor au ancorat România, sper definitiv, într-un spațiu ale cărui privilegii sunt mai evidente azi decât oricând. Chiar dacă prezența lor în topul celor mai mari companii rămâne relativ modestă, afacerile antreprenoriale s-au consolidat permanent, generând campioni locali și extinzându-se ocazional în regiune. S-a creat o clasă de executivi performanți, mulți dintre ei promovați la nivel internațional, și a apărut un univers vibrant de startup-uri, investitori de risc și facilitatori ai inovației. Desigur că ne-am fi dorit capacitate administrativă superioară, investiții mai mari în infrastructură, păstrarea mai multor români în țară, intermediere financiară mai ridicată și educație (inclusiv digitală) mai performantă. Am ieșit nesperat de bine din pandemie, cu acces la fonduri europene fără precedent, un sistem bancar puternic și lichid, interes pentru România în creștere și ambiții ale antreprenorilor la cote înalte.
Ne aflăm însă într-un nou moment de mari incertitudini și emoții puternice. Urmează cu siguranță turbulențe și dificultăți economice, potențial agravate de lipsa încrederii și de îngrijorări excesive legate de securitate. Din fericire, pandemia ne-a învățat că avem, ca oameni, organizații și societate, o capacitate aproape nelimitată de adaptare, inovare și reziliență, pe care putem conta acum în fața unor noi provocări, cu conștiința că vom ieși din ele întăriți: mai solidari, mai principiali și mai puțin vulnerabili.
Citește și
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan