Alexandru Stânean revine la conducerea Teraplast Bistrița
Grupul Teraplast, principalul procesator de PVC din România și unul dintre cei mai importanți producători de materiale pentru piața construcțiilor și instalațiilor, anunță că începând cu luna iulie funcția de director general al companiei va fi preluată de către Alexandru Stânean, după ce Consiliul de Administrație a aprobat încetarea prin acordul părților a mandatului acordat Mirelei Pop în mai,…
Foto: Ziarul Financiar
Grupul Teraplast, principalul procesator de PVC din România și unul dintre cei mai importanți producători de materiale pentru piața construcțiilor și instalațiilor, anunță că începând cu luna iulie funcția de director general al companiei va fi preluată de către Alexandru Stânean, după ce Consiliul de Administrație a aprobat încetarea prin acordul părților a mandatului acordat Mirelei Pop în mai, 2017.
Alexandru Stânean, de profesie economist, și-a început activitatea în cadrul Teraplast în 2007 și a ocupat, pe rând, diverse poziții în top managementul companiilor din Grup. În perioada 2014 – 2016, în care a condus echipa Teraplast, profitul net consolidat a crescut de la 3,5 milioane de euro la 8,6 milioane de euro, iar cifra de afaceri a crescut de la 73,5 milioane de euro la 87,8 milioane de euro.
„Grupul s-a transformat radical în ultimul an, datorită achizițiilor făcute, de aceea principala prioritate este integrarea activităților din subsidiare pentru a folosi sinergiile existente la nivelul de Grup, fără a neglija continuarea eficientizării proceselor operaționale, dar și continuarea expansiunii naționale și internaționale, în scopul creșterii vânzărilor și profitabilității Grupului”, a declarat Alexandru Stânean, noul Director General al Teraplast.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca