Alina Pătrăhău, inițiator al proiectului DARA - platformă digitală pentru servicii medicale integrate în cazul copiilor cu boli cronice: Avem nevoie de o finanțare de 100.000 de euro în prezent. În prima fază ne concentrăm pe oncologie pedriatică
Toți copiii din România care suferă de cancer sunt tratați doar în spitale publice de circa 50 de medici de oncologie pediatrică la nivelul întregii țări, copiii care nu locuiesc în orașele mari care au centre de oncologie pedriatică fiind nevoiți să parcurgă sute de kilometri pentru tratament, analize, investigații sau îngrijiri paliative
Foto: Ziarul Financiar
♦ „Colaborăm deja cu Institutul Oncologic București și cu Spitalul Județean Constanța și avem înscrise 150 de dosare medicale în platformă.“
Toți copiii din România care suferă de cancer sunt tratați doar în spitale publice de circa 50 de medici de oncologie pediatrică la nivelul întregii țări, copiii care nu locuiesc în orașele mari care au centre de oncologie pedriatică fiind nevoiți să parcurgă sute de kilometri pentru tratament, analize, investigații sau îngrijiri paliative. O platformă IT ar putea fi însă soluția care să ajute atât medicii, cât și familiile copiilor bolnavi de cancer în lupta cu boala printr-o organizare și o colaborare mai strânsă între doctori de diferite specialități la distanță. Mai exact, un medic oncolog din secția de pediatrie din cadrul Institutului Oncologic București (IOB) ar putea face recomandările de specialitate necesare pentru monitorizarea unui copil cu cancer din alt județ unde nu există secție de oncologie pedriatică printr-o platformă digitală în care să existe tot dosarul medical al pacientului, susține Alina Pătrahău, inițiator al proiectului DARA.
„În România sunt 13 centre de oncologie pediatrică, iar din acestea doar 6 sunt secții centrale în 4 județe din cele 42 județe pe care le are România. Iar copiii sunt din toate celelalte județe, unii dintre ei fiind nevoiți să parcurgă sute de kilometri pentru a ajunge la spital și unele dintre intervenții, adică recoltările de analize, părți din tratament, se pot face și în spitalul din orașul lor, cu recomandarea medicilor de la București sau din centrul în care sunt tratați. Însă cum ar fi să ai o platformă în care să inviți un medic pediatru dintr-un spital, dintr-un județ în care nu există oncologie pediatrică, să-i dai recomandările și acel medic să se simtă în siguranță, că întrunește recomandările unui medic experimentat, ale unui medic specialist oncolog pediatru și că face echipă cu acesta tocmai pentru a limita aceste drumuri și parcurgerea acestor kilometri de către părinți și copii?“, a declarat Alina Pătrahău.
Citește și
1 min
Ziarul Financiar
2 min
Ziarul Financiar