Allianz Trade: Numărul companiilor care intră în insolvență crește într-un ritm accelerat la nivel global, depășind nivelul antetior pandemiei la firmele cu venituri peste 50 mil.euro, dar în cazul României, după creșteri susținute de aproximativ 80% în u
Numărul companiilor care intră în insolvență crește într-un ritm accelerat la nivel global, depășind nivelul de dinaintea pandemiei, conform indicelui companiei Allianz Trade, liderul mondial pe piața asigurărilor de credit comercial, iar în cazul României, după creșteri susținute de aproximativ…
Foto: Ziarul Financiar
Numărul companiilor care intră în insolvență crește într-un ritm accelerat la nivel global, depășind nivelul de dinaintea pandemiei, conform indicelui companiei Allianz Trade, liderul mondial pe piața asigurărilor de credit comercial, iar în cazul României, după creșteri susținute de aproximativ 80% în fiecare din ultimii doi ani, ritmul a încetinit.
În primele patru luni ale anului, insolvențele au avansat cu aproape 1,3% pe plan local. Deși actualul nivel este departe de a provoca panică, analiștii atrag atenția că nivelul de anul trecut îl depășise deja ușor pe cel corespunzător anului pre-pandemic 2019.
”Deși estimarea de +10% pentru acest an pare pesimistă prin comparație cu primele luni, ar trebui să ținem cont că în general evoluția din ultimul trimestru poate modifica magnitudinea tendințelor observate de-alungul anului. Ca și în cazul problemelor de lichiditate, pe care le observăm la nivelul întregii economii, ritmul insolvențelor nu are o evoluție liniară ci, mai degrabă, în valuri, alternând lunile consecutive de creștere abruptă cu perioade de acalmie. Nu în ultimul rând, este foarte probabil ca intensificarea apariției insolvențelor în țările dezvoltate din vest (inclusiv în rândul companiilor mari sau din țări cu economii stabile) să influențeze și situația la nivel local. Atât Germania – recent intrată în recesiune – cât și Italia sau Franța, primele trei țări în exporturile României în 2021 au estimări de creștere a numărului de insolvențe cu peste 20% în 2023.”, a declarat Mihai Chipirliu, CFA – Risk Director, Allianz Trade.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
1 min
Cristina Roșca