zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Business Construct

Alpenside, un constructor cu afaceri de 266 milioane de lei în 2020, a ajuns în insolvență. Diminuarea activității și costurile cu personalul, printre cauze. Gradul de îndatorare este de 118%, ceea ce indică „o situație alarmantă“ prin dependența de credi

Compania de construcții Alpenside, deținută de Vlad Ionel Vameșu, cu mai multe proiecte de infrastructură în portofoliu, a intrat în insolvență în primele luni ale anului 2022, după ce în 2021 și-a redus cifra de afaceri cu peste 50% față de anul precedent, până la 125,6 milioane de lei.

de Corina Matei , Editor Web 09.08.2022 · 19:33 2 min de citit și în ziarul tipărit

Compania de construcții Alpenside, deținută de Vlad Ionel Vameșu, cu mai multe proiecte de infrastructură în portofoliu, a intrat în insolvență în primele luni ale anului 2022, după ce în 2021 și-a redus cifra de afaceri cu peste 50% față de anul precedent, până la 125,6 milioane de lei.

Constructorul a trecut, potrivit datelor de pe site-ul Ministerului de Finanțe, de la profit de 7,7 milioane de lei în 2020 la pierderi de aproape 44 de milioane de lei anul trecut, în timp ce cheltuielile s-au situat la 175 de milioane de lei. Alpenside a avut în 2021 un număr mediu de 409 angajați, cu 43 mai puțini față de anul anterior.

Vlad Ionel Vameșu este și președintele Asociației Române a Constructorilor de Autostrăzi (ARCA). Până la închiderea ediției, el nu a răspuns solicitării ZF referitoare la motivele care au dus la intrarea în insolvență a companiei și ce urmează pentru business mai departe. Vlad Vameșu mai figurează la Registrul Comerțului ca acționar în firma Alpenside Education și în alte firme radiate, în insolvență sau faliment, printre care și Straco Grup, cândva unul dintre cei mai mari constructori de pe piața locală.

Citește și