zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Business Hi-Tech

Amber Studio, cu afaceri de 45 mil. dolari în 2022 - plus 52% - și-a extins prezența în două țări noi: Taiwan și Filipine. Tudor Postolache, COO, Amber: Biroul din Taipei se va concentra pe artă, programare și design de jocuri, iar cel din Manila se va ax

Amber Studio, dezvoltator român de jocuri video, care a atras în urmă cu un an o finanțare în valoare de 20 de milioane de dolari de la Emona Capital LLP, fond de investiții din Londra – pentru dezvoltare la nivel internațional – și un ajutor de stat de 2,7 mil. euro (în martie 2023) pentru crearea a 120 de locuri de muncă la nivel național, și-a extins activitatea în două noi țări: Taiwan și Fil…

de Vali Pencu , Colaborator 09.10.2023 · 19:14 2 min de citit și în ziarul tipărit
Amber Studio, cu afaceri de 45 mil. dolari în 2022 - plus 52% - și-a extins prezența în două țări noi: Taiwan și Filipine. Tudor Postolache, COO, Amber: Biroul din Taipei se va concentra pe artă, programare și design de jocuri, iar cel din Manila se va ax

Foto: Ziarul Financiar

♦ Amber a ridicat o investiție de 20 mil. dolari din partea firmei londoneze Emona Capital în toamna anului trecut pentru a susține dezvoltarea la nivel internațional ♦ Dezvoltatorul român de jocuri video deține în prezent birouri în București, Botoșani, Craiova, San Francisco, Los Angeles, Montreal, Guadalajara, Kiev, Manila și Taipei, în care lucrează peste 1.100 de specialiști ♦ În prezent, în birourile din București și Botoșani activează aproximativ 650 de persoane.

Amber Studio, dezvoltator român de jocuri video, care a atras în urmă cu un an o finanțare în valoare de 20 de milioane de dolari de la Emona Capital LLP, fond de investiții din Londra – pentru dezvoltare la nivel internațional – și un ajutor de stat de 2,7 mil. euro (în martie 2023) pentru crearea a 120 de locuri de muncă la nivel național, și-a extins activitatea în două noi țări: Taiwan și Filipine. Astfel, în prezent, studioul românesc de jocuri video deschis în urmă cu aproape un deceniu în București are birouri în București, Botoșani, Craiova, San Francisco, Los Angeles, Montreal, Guadalajara, Kiev, Manila și Taipei.

„Majoritatea fondurilor obținute prin investiția din 2022 sunt destinate tran­zacțiilor M&A (mergers and acquisitions – n.red.), care vor face parte din strategia de creștere. Lucrăm deja la mai multe astfel de tranzacții, în multiple jurisdicții, și sperăm să putem anunța ceva în acest sens într-un viitor apropiat. O parte din fonduri va fi folosită pentru operațiuni și sisteme legate de scalare și pentru continuarea expansiunii organice. Astfel, am anunțat recent prezența noastră în Taiwan și în Filipine. Amber Taipei se va concentra pe artă, programare și design de jocuri, iar biroul din Manila se va axa pe servicii de dezvoltare, în special asigurarea calității (QA), localizare, certificare, suport pentru jucători, dar și servicii de artă“, a spus într-un interviu pentru ZF Tudor Postolache, chief operating officer (COO), Amber Studio.

Citește și