Adrian Vasilescu, BNR: Ce crede lumea despre educația financiară
E important să avem în România, prin lege, o Zi a Educației Financiare? Da! I se conferă importanță nu…unei zile anume, ci unui sistem de pregătire a unui întreg popor pentru a-și folosi mintea ca materie primă a dezvoltării durabile, pentru a fi stăpân pe mediu, pe resurse, pe prezentul și pe viitorul său.
E important să avem în România, prin lege, o Zi a Educației Financiare? Da! I se conferă importanță nu…unei zile anume, ci unui sistem de pregătire a unui întreg popor pentru a-și folosi mintea ca materie primă a dezvoltării durabile, pentru a fi stăpân pe mediu, pe resurse, pe prezentul și pe viitorul său.
Mari publicații din lumea întreagă, șocate de ceea ce numesc „paradoxul american”, fac referiri la importanța educației economice, a educației financiare plecând de la ce gândesc, în actualul context istoric, cei mai mulți dintre americani, potrivit sondajelor, despre mersul economiei lor. 1) Ei cred că țara lor e în recesiune. Deși realitatea este alta: America se numără între puținele țări din lume cu o creștere economică robustă! 2) Că șomajul ia avânt. Deși șomajul scade iar angajările sunt în creștere! 3) Că inflația urcă. Deși dezinflația a continuat de-a lungul întregului an 2023… O singură întrerupere în 2024 a provocat furie din cauza unei posibile amânări a trecerii la reducerea dobânzii de politică monetară.
Acest tablou nu este unic! O lume ce se obișnuise să aibă de-a face cu două-trei crize economice… într-un secol – dintr-o dată a fost silită să răspundă provocărilor unui sfert de secol agitat cu confuziile și deriva interpretărilor evenimentelor din viața economică a planetei care se țin lanț. După Marea Recesiune, pornită din America în septembrie 2008 (laureatul Nobel Paul Krugman a numit-o represiune) și întinsă pe tot globul, a urmat un șir lung de combinații dintre cele mai nocive. Între creșterea datoriilor publice și balanțe deficitare; între criza euro și apelul forțat la dobânzi sub zero și la „bani ieftini”; între deflații și inflații galopante; între pandemie și suita de crize ale sănătății publice, relațiilor economice și relațiilor sociale.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026