Ascendis: Noile generații de angajați preferă metodele de învățare accelerată
O mare parte din companiile din zona de vest a țării sunt preocupate să instruiască din ce în ce mai mult angajații tineri cu potențial mare de dezvoltare, a spus Adrian Moldoveanu, consultant și coordonatorul biroului din Timișoara al firmei de training Ascendis.
O mare parte din companiile din zona de vest a țării sunt preocupate să instruiască din ce în ce mai mult angajații tineri cu potențial mare de dezvoltare, a spus Adrian Moldoveanu, consultant și coordonatorul biroului din Timișoara al firmei de training Ascendis.
„Companiile manifestă un interes foarte mare nu atât de mult pentru angajații din poziții-cheie, ci pentru cei care vin din spate și care au potențial mare de dezvoltare. Cred cu tărie că angajatorii din zona de vest a țării se ocupă de dezvoltarea noilor generații de manageri. Pe de altă parte, observăm că generația nouă consumă foarte rapid lucrurile în general și cred că în viitor va crește zona învățării accelerate, a simulărilor de business care vor avea un impact foarte mare în dezvoltarea oamenilor“, a spus Adrian Moldoveanu. El a fost unul dintre speakerii celei de-a XVII-a ediții a dezbaterilor HR Insider organizată la Timișoara pe tema „Soluții pentru cea mai mare problemă a angajatorilor din vestul țării: cum oprești exodul angajaților spre concurență?“.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026