BCE: Nu e bine să cumpărăm case. Poate avea efecte negative la adresa stabilității financiare
Toată lumea care a fost prinsă în bula imobiliară din ultimul deceniu probabil știe deja asta, însă datele economice arată acum că deținerea unei locuințe nu este neapărat un lucru bun, scrie Bloomberg.
Mai precis, poate fi dăunătoare pentru stabilitatea întregii economii. Acesta este rezultatul unui nou studiu publicat de Gerhard Ruenstler, un economist al Băncii Centrale Europene.
Cu cât este mai mare numărul proprietarilor de locuințe într-o țară, cu atât sunt mai lungi și mai mari ciclurile de credite. Iar asta poate face o diferență majoră. Spre exemplu, în Marea Britanie, cu o rată a deținerilor de 72%, mai mare chiar decât în Statele Unite, în ultimele patru decenii au fost trei megacicluri în volume de credite și prețuri la locuințe.
Dacă ne uităm la Germania, unde traditional oamenii și-au cheltuit banii pe mașini scumpe în loc să cheltuiască pe locuințe, ciclurile de creditare și bulele imobiliare au fost relativ stabile. Foarte puține boom-uri, foarte puține scăderi.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026