Cinci lecții pentru 2022 pentru liderii din HR
Ultimii doi ani au fost mai diferiți decât oricând. Pandemia a schimbat lumea în care trăim într-un mod pe care nu ni l-am fi imaginat posibil până de curând. Acest lucru ne-a făcut să ne gândim mult mai serios la…
Ultimii doi ani au fost mai diferiți decât oricând. Pandemia a schimbat lumea în care trăim într-un mod pe care nu ni l-am fi imaginat posibil până de curând. Acest lucru ne-a făcut să ne gândim mult mai serios la societatea pe care vrem să o construim pentru viitor. Organizațiile au trecut și ele printr-un proces de învățare. Au fost nevoite să implementeze rapid un nou mod de lucru la distanță, să regândească abordările privind diversitatea și incluziunea, să repună pe agendă teme precum cultura organizațională și misiunea pentru a gestiona mai bine așteptările clienților și ale angajaților. Liderii de HR au fost în prima linie în această perioadă, având un rol crucial pe de o parte în susținerea nivelului de motivare al angajaților, în asigurarea condițiilor pentru ca aceștia să aibă o stare de sănătate bună și un nivel bun de productivitate pentru a face față nevoilor de business, și pe de altă parte au fost nevoiți să se implice activ în regândirea și adaptarea forței de muncă pentru viitor, toate acestea fiind făcute la o viteză amețitoare.
Deși poate unii ne dorim ca anii 2020 și 2021 să fie uitați cât mai repede, perioada aceasta ne-a învățat câteva lecții valoroase care au accelerat transformarea forței de muncă. Iată câteva dintre cele mai importante lecții pe care le-am învățat și care ne vor fi de folos în 2022 precum și în anii ce urmează.
Lecția numărul 1: Trăiește valorile organizației
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026