Ciprian Lăduncă, LCL Advisory: Există progres sau creștere fără optimism? Cum putem susține optimismul unui antreprenor sau al unui executiv?
La începutul acestei săptămâni am participat la o ședință a unui advisory board. Proprietarul companiei a avut un singur punct pe agenda întâlnirii: să discutăm perspectiva noastră asupra anului 2027, pentru ca pe baza acesteia să își decidă abordarea, să…
La începutul acestei săptămâni am participat la o ședință a unui advisory board. Proprietarul companiei a avut un singur punct pe agenda întâlnirii: să discutăm perspectiva noastră asupra anului 2027, pentru ca pe baza acesteia să își decidă abordarea, să investească în dezvoltarea afacerii sau să o mențină la stadiul actual. Pe lângă antreprenor, la întâlnire mai eram patru membri: un profesor universitar, un antreprenor de succes într-un domeniu conex afacerii firmei, un auditor și eu. Fiecare dintre noi și-a expus perspectiva, iar la final antreprenorul ne-a spus că și-ar fi dorit să audă de la noi mai multe argumente în sprijinul investițiilor viitoare decât în favoarea prudenței, a stabilității și a unui cash-flow pozitiv. Am realizat atunci împreună că sunt perioade în care cea mai valoroasă contribuție a unui board se vede în starea cu care antreprenorul sau CEO-ul iese din sală.
Contextul nu ajută: consolidarea fiscală, finanțarea selectivă, consumul care încetinește, clienții care amână decizii, predictibilitatea devenită un lux, inteligența artificială care rescrie modele de business mai repede decât apucă cineva să-și refacă bugetul. În multe firme antreprenoriale, omul din vârf duce singur această presiune. Echipa așteaptă de la el siguranță, banca așteaptă cifre, familia așteaptă să vină acasă. Puțini îl întreabă cum îi este. În acest context, advisory board-ul are rolul de a produce optimism lucid, construit pe fapte și pe experiență.
Există o diferență esențială între încurajare și optimism. Încurajarea spune „o să fie bine”. Optimismul lucid spune „uite ce trebuie să fie adevărat ca să fie bine și uite ce putem controla”.
-
Cum funcționează Ministerul Securității Statului din China? Entitatea opacă pentru care lucra Alice Huang este cea care ar fi reușit să obțină atât informații sensibile de la fostul CEO al Nvidia, cât și livrări de plăci video interzise de americaniBusiness Internațional · 12 noiembrie 2026
-
Municipiul Constanța a atras 110 mil. euro printr-o emisiune de obligațiuni municipale. Cererea investitorilor a fost de 2,8 ori mai mare decât oferta, iar dobânda pentru primul cupon este de 5,5% pe anBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Cine este noul director al gigantului Nvidia? Colette Kress devine CEO interimar, după ce au ieșit la iveală cele două relații extraconjugale ale lui Jensen Huang. În cei 13 ani în care a condus finanțele companiei, veniturile au crescut de la 4,13 miliarde de dolari până la 215,9 miliarde de dolariBusiness Internațional · 12 noiembrie 2026