Cursul valutar s-a apropiat amenintățor de 4,5 lei/euro
Moneda națională a continuat ieri să se deprecieze în fața euro, cursul urcând la 4,47 lei/euro, cu 0,1% peste nivelul din ședința precedentă, și a atins astfel un nou maxim al ultimelor cinci luni.
Leul a pierdut ieri teren și în fața dolarului american, cotația urcând cu 0,5%, la 4,13 lei/dolar.
Pe piața interbancară, cursul de schimb leu-euro urcase ieri-seară chiar peste pragul de 4,48, în timp ce dolarul afișa pe interbancar un nivel de 4,14 lei.
„Este foarte importantă reacția pieței la intervalul 4,48-4,5 lei pentru un euro, acesta constituindu-se totodată ca punct de bifurcare între scenariul preferat (care rămâne deocamdată cel favorabil leului) și cel alternativ (care ia în calcul un val puternic, pe termen mediu, de depreciere a leului în raport cu euro, cu target minim la maximele din 2012)“, se arată într-un raport al Băncii Transilvania, semnat de Dan Rusu, analist financiar senior al băncii.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026