zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Banci-Asigurari

Cursul valutar s-a apropiat amenintățor de 4,5 lei/euro

Moneda națională a continuat ieri să se deprecieze în fața euro, cursul urcând la 4,47 lei/euro, cu 0,1% peste nivelul din ședința precedentă, și a atins astfel un nou maxim al ultimelor cinci luni.

de Corina Matei , Editor Web 07.12.2015 · 21:17 1 min de citit și în ziarul tipărit
Cursul valutar s-a apropiat amenintățor de 4,5 lei/euro

Foto: Ziarul Financiar

Moneda națională a continuat ieri să se deprecieze în fața euro, cursul urcând la 4,47 lei/euro, cu 0,1% peste nivelul din ședința precedentă, și a atins astfel un nou maxim al ultimelor cinci luni. Vineri, paritatea ajunsese la cel mai înalt nivel din 9 iulie încoace, respectiv 4,46 lei/euro. BNR anunțase pe 9 iulie o cotație de 4,48 de lei pentru un euro.

Leul a pierdut ieri teren și în fața dolarului american, cotația urcând cu 0,5%, la 4,13 lei/dolar.

Pe piața interbancară, cursul de schimb leu-euro urcase ieri-seară chiar peste pragul de 4,48, în timp ce dolarul afișa pe interbancar un nivel de 4,14 lei.

„Este foarte importantă reacția pieței la intervalul 4,48-4,5 lei pentru un euro, acesta constituindu-se totodată ca punct de bifurcare între scenariul preferat (care rămâne deocamdată cel favorabil leului) și cel alternativ (care ia în calcul un val puternic, pe termen mediu, de depreciere a leului în raport cu euro, cu target minim la maximele din 2012)“, se arată într-un raport al Băncii Transilvania, semnat de Dan Rusu, analist financiar senior al băncii.

Citește și