Dacia atinge 8 milioane de vehicule produse la Mioveni. Duster, singurul model care a „bătut“ Dacia 1300
Uzina Dacia de la Mioveni a atins pragul de 8 milioane de vehicule produse și un exemplar al modelului Bigster Journey a marcat această bornă industrială, fiind asamblat pe 24 aprilie 2025.
Uzina Dacia de la Mioveni a atins pragul de 8 milioane de vehicule produse și un exemplar al modelului Bigster Journey a marcat această bornă industrială, fiind asamblat pe 24 aprilie 2025. În total, uzina a produs mașini în valoare de peste 80 de miliarde de euro, luând în calcul producția din 1968 încoace, potrivit estimărilor ZF. Dacă uzina a început asamblând mașini cu piese Renault, livrate direct din Franța, ulterior acestea au fost înlocuite cu unele de slabă calitate produse în România. Mai mult, dacă Renault 12 era un model de top în anii 70, „copia“ românească în anii 80-90 era un automobil low cost, cu un preț care pornea în anii 90 de la circa 3-4 mii de dolari, fiind de cele mai multe ori singura mașină nouă pe care și-o permiteau românii la acea vreme.
Peste 2,3 milioane de unități ale familiei Dacia 1300/1310 au fost produse până în 2006, dintre care aproximativ 319.000 au fost vehicule utilitare. Ulterior, modelele dezvoltate local, precum Nova, SupeRNova și Solenza, au pregătit tranziția către perioada post-privatizare. Duster este singurul model din era „Renault“ care a depășit acest prag, livrând până acum peste 2,7 milioane de mașini, toate asamblate în România. Integrarea în Grupul Renault în 1999 a repoziționat marca pe piețele internaționale, lansarea Loganului în 2004 marcând debutul unei noi strategii industriale și comerciale. Modelul cu cel mai mare volum de producție rămâne Dacia Duster, cu peste 2,6 milioane de unități produse începând din 2010. SUV-ul a ajuns în 2024 la a treia generație.
Cel mai recent model intrat în fabricație este Dacia Bigster, primul SUV de segment C al mărcii. Acesta este produs exclusiv la uzina din Mioveni.
-
ZF Real Estate by Storia. Cum poți să schimbi viața dintre blocuri? Alexandru Belenyi, BAAB: „Nu construim orașul de la zero, doar facem mici ajustări, dar foarte importanteEveniment · 15 noiembrie 2026
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026