Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

Debut de săptămână modest la Bursă

Prima ședință de tranzacționare a săptămânii la Bursa de Valori București a fost marcată de un rulaj redus de tranzacționare și de o creștere de circa 0,5% a principalilor indicii bursieri.

Corina Matei · 4 aprilie 2016 · 2 min de citit

Prima ședință de tranzacționare a săptămânii la Bursa de Valori București a fost marcată de un rulaj redus de tranzacționare și de o creștere de circa 0,5% a principalilor indicii bursieri.

Investitorii au realizat tranzacții cu ac­țiuni în valoare de 19,2 milioane de lei pe piața principală, în scădere cu 12% față de rulajul de vineri, 1 aprilie. Aproape jumătate din rulajul pieței a fost asigurat ieri de trei acțiuni: Banca Tran­sil­vania, Fondul Proprie­tatea (FP) și Elec­trica (EL). Pe piața „deal”, a tran­zac­țiilor negociate, investi­torii au încheiat două tranzacții prin care au transferat 960.000 de acțiuni Banca Transilvania în valoare de 2,6 mil. lei și o tranzacție prin care au transferat 1,5 milioane de acțiuni OMV Petrom în valoare de 356.000 de lei.

Indicele BET, principala referință a bursei de la București, ce include cele mai lichide zece acțiuni, a avut ieri o creș­tere de 0,5%, indicele BET-FI, ce include evoluția SIF-urilor și a FP, a înre­gistrat un plus de 0,14%, iar indicele BET-NG, repre­zen­tativ pentru sectorul de energie, a raportat un avans de 0,22%. Pe piețele externe, principalii indi­ci au înregistrat creșteri modeste.

În topul celor mai tranzacționate ac­țiuni de la bursa din București au fost ieri titlu­rile Băncii Transilvania (TLV), Elec­trica (EL), OMV Pe­trom (SNP), Trans­gaz (TGN), FP și SIF Banat-Cri­șana (SIF1). Niciuna dintre aceste acțiuni nu a avut un vo­lum de tran­zac­ționare care să atingă va­loarea de un milion de euro, cea mai tran­zacționată fiind Banca Transil­va­nia cu o valoare a tranzacțiilor de 4,24 mi­l. lei, potrivt datelor de la ora 18.00.

Citește și