Debut de săptămână modest la Bursă
Prima ședință de tranzacționare a săptămânii la Bursa de Valori București a fost marcată de un rulaj redus de tranzacționare și de o creștere de circa 0,5% a principalilor indicii bursieri.
Foto: Ziarul Financiar
Investitorii au realizat tranzacții cu acțiuni în valoare de 19,2 milioane de lei pe piața principală, în scădere cu 12% față de rulajul de vineri, 1 aprilie. Aproape jumătate din rulajul pieței a fost asigurat ieri de trei acțiuni: Banca Transilvania, Fondul Proprietatea (FP) și Electrica (EL). Pe piața „deal”, a tranzacțiilor negociate, investitorii au încheiat două tranzacții prin care au transferat 960.000 de acțiuni Banca Transilvania în valoare de 2,6 mil. lei și o tranzacție prin care au transferat 1,5 milioane de acțiuni OMV Petrom în valoare de 356.000 de lei.
Indicele BET, principala referință a bursei de la București, ce include cele mai lichide zece acțiuni, a avut ieri o creștere de 0,5%, indicele BET-FI, ce include evoluția SIF-urilor și a FP, a înregistrat un plus de 0,14%, iar indicele BET-NG, reprezentativ pentru sectorul de energie, a raportat un avans de 0,22%. Pe piețele externe, principalii indici au înregistrat creșteri modeste.
În topul celor mai tranzacționate acțiuni de la bursa din București au fost ieri titlurile Băncii Transilvania (TLV), Electrica (EL), OMV Petrom (SNP), Transgaz (TGN), FP și SIF Banat-Crișana (SIF1). Niciuna dintre aceste acțiuni nu a avut un volum de tranzacționare care să atingă valoarea de un milion de euro, cea mai tranzacționată fiind Banca Transilvania cu o valoare a tranzacțiilor de 4,24 mil. lei, potrivt datelor de la ora 18.00.
Citește și
6 min
Ștefan Stan
1 min
Cristina Roșca
3 min
Oniciuc Ilinca