O nouă încercare pe piața aeriană: AirConnect, cu 5 români acționari, caută să umple golurile din infrastructura terestră și feroviară. Tudor Constantinescu, director general: „Este greu de crezut, dar azi, de la Oradea la Constanța se fac peste 12 ore cu
AirConnect, o companie înființată anul trecut la inițiativa a cinci investitori români, își va începe operațiunile de zbor în luna mai a acestui an.
AirConnect, o companie înființată anul trecut la inițiativa a cinci investitori români, își va începe operațiunile de zbor în luna mai a acestui an. Compania va oferi zboruri interne către orașe nedeservite din România, dar va opera și în regim charter către destinații precum Grecia, Turcia, Bulgaria și Muntenegru, potrivit informațiilor oferite de reprezentanții companiei.
„Cred că rațiunea proiectului are de-a face cu însăși situația din România. Este greu de crezut, dar azi, de la Oradea la Constanța se fac peste 12 ore cu mijloacele de transport terestru, iar această rută nu este decât un exemplu. În contextul actual, bineînțeles respectând cerințele legale în vigoare, se pot opera zboruri comerciale și pasagerii pot călători fără probleme. Credem că situații similare cu vara anului 2020 nu vom mai întâlni prea curând și asta ne facem să privim cu încredere spre viitor“, a spus Tudor Constantinescu, directorul general al AirConnect, într-un interviu pentru Business MAGAZIN.
Potrivit informațiilor furnizate de companie, societatea are un capital de 1 milion euro, iar investiția totală în primul an se ridică la peste 4 milioane de euro, reprezentând în principal costurile cu achiziția și operarea avionelor, investiții în sisteme IT și gestiune, trainingul initial al personalului navigant, marketing și promovare etc.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026