Misterul peștelui de la Marea Neagră: din mare se extrage anual pește în valoare de 5 mil. euro, dar numai trei restaurante pescărești de pe litoral vând de 10 mil. euro și apar altele noi în fiecare an. De unde vine peștele care susține creșterile pescăr
Pescuitul din Marea Neagră, cu 72 de firme active, reprezintă o piață de doar 5 mil. euro anual, potrivit datelor publice, însă trei dintre cele mai cunoscute restaurante cu specific pescăresc de pe litoral, Pescăria lui Matei, Golful Pescarilor și Popasul Pescarilor, au împreună o cifră de afaceri dublă, de aproape 10 mil. euro.
Pescuitul din Marea Neagră, cu 72 de firme active, reprezintă o piață de doar 5 mil. euro anual, potrivit datelor publice, însă trei dintre cele mai cunoscute restaurante cu specific pescăresc de pe litoral, Pescăria lui Matei, Golful Pescarilor și Popasul Pescarilor, au împreună o cifră de afaceri dublă, de aproape 10 mil. euro. Iar numărul cherhanalelor și al localurilor care vând pește este mult mai mare, alături de bucătăriile hotelurilor de pe litoral. De unde vine peștele care susține creșterile pescăriilor și ale restaurantelor pescărești, care au devenit noua atracție de pe litoral?
Aceasta este prima întrebare a unui consumator de pește care ajunge într-o pescărie sau într-un restaurant.
„Cumpărăm peștele de la pescării, servim în restaurantul nostru „Între Ape“ scoici, hamsii, calcan din Marea Neagră, dar și doradă și biban cumpărat din Metro“, a spus Alex Perifan, administratorul companiei Azur SRL, care deține un restaurant pescăresc și o vilă cu 15 camere pe plaja Azur, între Eforie Nord și Eforie Sud.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026