Versiunea completă
Energie

Nicio restricție la scumpiri: Carburanții, în creștere cu 10% de la începutul anului. Redresarea economiei postpandemie, însoțită de ridicarea restricțiilor de mobilitate, se vede în cererea de carburanți, dar mai ales în prețul la pompă

Datele publicate de Comisia Europeană arată că litrul de motorină era la finalul lunii trecute cu circa 9% mai scump față de primele zile ale anului, creșterea de preț în cazul benzinei fiind de 12%.

Mirela Turlan · 10 iunie 2021 · 2 min de citit

Datele publicate de Comisia Europeană arată că litrul de motorină era la finalul lunii trecute cu circa 9% mai scump față de primele zile ale anului, creșterea de preț în cazul benzinei fiind de 12%. Tot statisticile euro­pe­ne arată că petroliștii locali au fost mai grăbiți să creas­că prețul la pompă decât cei din Grecia, Germania, Italia sau Franța, în cazul benzinei, depășind apetitul fran­ce­zilor la scumpiri și la motorină.

Scumpirile vin în contextul în care cererea mondială de pet­rol este în creștere, fără a fi acoperită de producție. Astfel, barilul se vinde acum cu peste 72 de dolari, în con­tex­tul în care la începutul anului tranzacțiile se făceau la circa 50 de dolari, iar în urmă cu un an la 27 de dolari. Pe plan local, cererea de carburanți a crescut marginal, cu nu­mai 0,3% în T1, în 2020 scăderea fiind de 6%, arată datele OMV Petrom. „Scumpirea petrolului vine ca urmare a revenirii ce­re­rii pe plan mondial, dar are și o parte pur emo­țională le­ga­tă de așteptările de redresare“, spune Răzvan Nicolescu, fost ministru al energiei, membru în boardul In­sti­tutului European pentru Tehnologie și Inovare (EIT).

Datele legate de evoluția prețului la carburanți completează astfel un peisaj marcat de scumpirea masivă a energiei electrice și a gazului natural, 2021 riscând să devină unul dintre cei mai complicați ani din acest punct de vedere.

Citește și