Nicio restricție la scumpiri: Carburanții, în creștere cu 10% de la începutul anului. Redresarea economiei postpandemie, însoțită de ridicarea restricțiilor de mobilitate, se vede în cererea de carburanți, dar mai ales în prețul la pompă
Datele publicate de Comisia Europeană arată că litrul de motorină era la finalul lunii trecute cu circa 9% mai scump față de primele zile ale anului, creșterea de preț în cazul benzinei fiind de 12%.
Foto: Ziarul Financiar
Datele publicate de Comisia Europeană arată că litrul de motorină era la finalul lunii trecute cu circa 9% mai scump față de primele zile ale anului, creșterea de preț în cazul benzinei fiind de 12%. Tot statisticile europene arată că petroliștii locali au fost mai grăbiți să crească prețul la pompă decât cei din Grecia, Germania, Italia sau Franța, în cazul benzinei, depășind apetitul francezilor la scumpiri și la motorină.
Scumpirile vin în contextul în care cererea mondială de petrol este în creștere, fără a fi acoperită de producție. Astfel, barilul se vinde acum cu peste 72 de dolari, în contextul în care la începutul anului tranzacțiile se făceau la circa 50 de dolari, iar în urmă cu un an la 27 de dolari. Pe plan local, cererea de carburanți a crescut marginal, cu numai 0,3% în T1, în 2020 scăderea fiind de 6%, arată datele OMV Petrom. „Scumpirea petrolului vine ca urmare a revenirii cererii pe plan mondial, dar are și o parte pur emoțională legată de așteptările de redresare“, spune Răzvan Nicolescu, fost ministru al energiei, membru în boardul Institutului European pentru Tehnologie și Inovare (EIT).
Datele legate de evoluția prețului la carburanți completează astfel un peisaj marcat de scumpirea masivă a energiei electrice și a gazului natural, 2021 riscând să devină unul dintre cei mai complicați ani din acest punct de vedere.
Citește și
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan