Opinie Daniel Dăianu: Politica monetară nu poate fi un factotum
Și în 2013 hățurile sunt ținute în mână de bănci centrale mari, adică de Fed, BCE, Banca Angliei, Banca Japoniei, etc; ele țin în viață sistemele bancare, sistemul financiar internațional, prin injecții masive de lichiditate (expansiunea propriilor bilanțuri). Criza financiară a cerut intervenții extraordinare, adesea în contrast cu un abc de conduită.
Și în 2013 hățurile sunt ținute în mână de bănci centrale mari, adică de Fed, BCE, Banca Angliei, Banca Japoniei, etc; ele țin în viață sistemele bancare, sistemul financiar internațional, prin injecții masive de lichiditate (expansiunea propriilor bilanțuri). Criza financiară a cerut intervenții extraordinare, adesea în contrast cu un abc de conduită. Băncile centrale au redescoperit două adevăruri:
a) stabilitatea prețurilor nu asigură ipso facto stabilitatea financiară;b) stabilitatea financiară cere o reglementare și supraveghere a sistemului financiar (partea bancară și cea non-bancară) care să atenueze, să prevină riscuri sistemice. Băncile centrale au acționat ca împrumutător de ultimă instanță (lender of last resort) în două ipostaze: față de bănci comerciale și față de guverne. Avem aici și o schimbare de paradigmă, o renunțare la simplista “ipoteză a piețelor eficiente” (EMH) și o reexaminare a modelelor pe baza cărora să fac proiecții de politică monetară.
În SUA și, într-o oarecare măsură, în țări europene, băncile centrale judecă mersul general al economiei în deciziile lor, dincolo de misiunea privind stabilitatea prețurilor și, tot mai mult, cea de protejare a stabilității financiare. Riscul de stagnare economică, de deflație (care ar împovara economia prin “debt deflation”), intensitatea “capcanei lichidității” induc reexaminarea regimului de țintire a inflației (inflation targeting); acest regim subestimează rigidități ce afectează dinamica cererii agregate și capcana lichidității (la așa ceva m-am referit în “Criza de încredere și capcana lichidității” în ZF din 4 sept. 2007). Unii economiști pledează pentru țintirea unui PIB nominal (nominal aggregate spending); se vorbește chiar de utilitatea unei ținte mai înalte de inflație. Dar aceste fapte nu pot altera o realitate: deși bănci centrale mari au preluat sarcini fiscale (“dominanta fiscală” asupra politicii monetare) în condițiile în care îndatorarea publică și cea privată au atins cote foarte înalte, ele nu pot face orice; băncile centrale nu se pot substitui politicii economice în ansamblu. Băncile centrale au salvat sistemul financiar până acum. Dar ele nu pot restabili singure încrederea și anima spiritul întreprinzător, nu pot crea locuri de muncă și nici salva sectoare expuse concurenței globale.
-
Ce a fost la Swiss Robotics Day, cel mai important eveniment de robotica din Elvetia? Cine face roboti si pentru ce? Ce e nou in lumea robotilor?ZF Live · 16 noiembrie 2026
-
Tendinte in implementarea de software, automatizare și digitalizare Ce proiect a implementat Alfa Software pentru Silvania Bio?ZF Live · 16 noiembrie 2026
-
Într-o lume care crede că economia și oamenii o duc greu, având în vedere creșterea inflației, a prețurilor la energie și scăderea puterii de cumpărare sunt greu de vândut datele statistice conform cărora în T3 economia și-a revenit, având cel mai bun trimestru de creștere din ultimii 4 ani. Dar așa s-a întâmplat.Opinii · 15 noiembrie 2026