Ce rost mai au strategiile energetice cu SMR-uri, extinderea de la Cernavodă sau orice plan de investiții pe termen lung când România nu este în stare să decidă când e cazul să oprească un reactor de la Cernavodă?
Ieri, la ora 13:00, și unitatea 2 de la Cernavodă urma să se oprească din cauza secetei severe care a afectat debitul Dunării. Evenimentul a fost comunicat oficial de Nuclearelectrica, pe Bursă, la ora 18, pe data de 29 iulie
Ieri, la ora 13:00, și unitatea 2 de la Cernavodă urma să se oprească din cauza secetei severe care a afectat debitul Dunării. Evenimentul a fost comunicat oficial de Nuclearelectrica, pe Bursă, la ora 18, pe data de 29 iulie. Tot în seara zilei de 29 iulie, premierul și ministrul interimar al energiei, Ilie Bolojan, aflat în răfuială directă cu conducerea Nuclearelectrica, făcea un apel la populație și la companii să-și reducă consumul de energie în intervalul 20-23 pentru ca România să treacă cu bine de acest moment critic, oprirea totală a centralei Cernavodă. Pe 30 iulie însă, Unitatea 2 nu s-a mai oprit, ZF fiind prima publicație care a observat modificarea în documentele Transelectrica. Ulterior a venit confirmarea. În acest context, ce rost mai au strategiile pe termen lung privind dezvoltarea sectorului energetic când România nu se poate decide nici măcar care este momentul în care trebuie să oprească un reactor?
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026