Sibiul, noul pol al investițiilor în IT
Computer Generated Solutions, EBS, iQuest sau Pentalog sunt doar câteva dintre companiile străine care au angajat în ultimii doi ani câteva sute de sibieni în domeniul IT, orașul fiind, alături de Brașov, noua țintă a investitorilor din IT care au ales să-și extindă activitatea pe piața locală.
Doar la finalul lunii trecute Computer Generated Solutions Europe, divizia locală de servicii IT a americanilor de la CGS, care are în prezent 40 de angajați în România, a deschis un centru de dezvoltare de software la Sibiu, unde vor lucra 100 de oameni.
“Regiunea Sibiu – Brașov a oferit, în mod tradițional, foarte mulți programatori pe piața muncii. Situația din această zonă a devenit la fel cum era cea din Timișoara în urmă cu 10 ani și care acum a «secat», în sensul că cererea de specialiști IT este mai mare decât oferta.
Următoarea destinație a investițiilor IT a fost Iașiul, dar și el începe să «sece» și Craiova, care a angajat mai mult dezvoltatori de jocuri. Noile ținte sunt Brașov și Sibiu și, probabil, urmează Clujul și Târgu Mureș”, spune Varujan Pambuccian, liderul grupului minorităților naționale, care este membru și fost președinte al Comisiei IT&C din Camera Deputaților.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026