zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Business Hi-Tech

Sibiul, noul pol al investițiilor în IT

Computer Generated Solutions, EBS, iQuest sau Pentalog sunt doar câteva dintre companiile străine care au angajat în ultimii doi ani câteva sute de sibieni în domeniul IT, orașul fiind, alături de Brașov, noua țintă a investitorilor din IT care au ales să-și extindă activitatea pe piața locală.

de Alexandru Matei , Senior Editor 12.04.2012 · 11:26 1 min de citit
Sibiul, noul pol al investițiilor în IT

Foto: Ziarul Financiar

Doar la finalul lunii trecute Computer Generated Solutions Europe, divizia locală de servicii IT a americanilor de la CGS, care are în prezent 40 de angajați în România, a deschis un centru de dezvoltare de software la Sibiu, unde vor lucra 100 de oameni.

“Regiunea Sibiu – Brașov a oferit, în mod tradițional, foarte mulți programatori pe piața muncii. Situația din această zonă a devenit la fel cum era cea din Timișoara în urmă cu 10 ani și care acum a «secat», în sensul că cererea de specialiști IT este mai mare decât oferta.

Următoarea destinație a investițiilor IT a fost Iașiul, dar și el începe să «sece» și Craiova, care a angajat mai mult dezvoltatori de jocuri. Noile ținte sunt Brașov și Sibiu și, probabil, urmează Clujul și Târgu Mureș”, spune Varujan Pambuccian, liderul grupului minorităților naționale, care este membru și fost președinte al Comisiei IT&C din Camera Deputaților.

Citește și