Toate scenariile de criză duc la Roma
Criza datoriilor suverane a zguduit atât de puternic economia Italiei încât aceasta nu și-a revenit decât abia după zece ani, iar cicatricele rămase sunt încă vizibile. Rata șomajului este în continuare ridicată.
Criza datoriilor suverane a zguduit atât de puternic economia Italiei încât aceasta nu și-a revenit decât abia după zece ani, iar cicatricele rămase sunt încă vizibile. Rata șomajului este în continuare ridicată. Deși una dintre cele mai mari din Europa, economia italiană este și una dintre cele mai vulnerabile pentru că scena politică este, prin tradiție, una zbuciumată, cu guvernanți care fug pe reforme. Acum, când crize multiple și penurii lovesc regiunea, guvernul de la Roma arată cât de predispusă la crize este și scena politică. Iar o posibilă victimă ar putea fi premierul Mario Draghi, un economist respectat în UE, fost președinte al Băncii Centrale Europene când aceasta rămăsese singurul salvator al euro deoarece politicienii europeni nu reușeau să se înțeleagă, și un personaj capabil de decizii grele și decisive.
O criză pe piața financiară centrată pe Italia ar putea prevesti cele mai grave tulburări din istoria monedei euro, scrie Bloomberg. Așa cum factorii de decizie germani se temeau, iar economiștii au profețit la nașterea monedei în urmă cu mai bine de două decenii, slăbiciunea și îndatorarea celei de-a treia economii ca mărime a zonei euro riscă să devină problema tuturor celorlalți. Această perspectivă se profila și mai aproape ieri, când guvernul lui Mario Draghi se afla în pragul colapsului. Premierul italian a spus că demisionează în cazul în care un aliat cheie dă curs amenințării de a-și abandona coaliția. Riscul este ca turbulențele de pe piețe să intre într-o fază acută. Acest lucru ar crește presiunea asupra președintei Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, pentru a pune la punct o soluție pe termen scurt și, de asemenea, ar sublinia necesitatea unei noi soluții politice pentru a remedia defectele din zona euro. Orbecăiala, strategie care a păstrat blocul monetar intact atunci când Grecia s-a prăbușit, rămâne rezultatul implicit. Dar și alte scenarii proliferează. Trei direcții către turbulențe italiene proiectate de Bloomberg Economics cuprind un răspuns defavorabil al BCE, prea multe creșteri ale ratei de dobândă pentru ca finanțele publice să le poată susține și o criză politică tumultuoasă.
Dovezile vulnerabilității Italiei au apărut chiar luna trecută, când perspectiva unor costuri mai mari ale împrumuturilor guvernamentale a forțat în sus randamentul obligețiunilor pe 10 ani la peste 4% pentru prima dată după 2014. Randamentele au scăzut de atunci odată cu angajamentul BCE de a crea un mecanism de protecție, dar tensiunea crește la singura autoritate monetară globală care nu poate crește dobânzile fără a concepe un instrument care să limiteze consecințele propriei sale politici. Pentru că investitorii pariază pe creșterea în continuare a dobânzilor americane, euro a atins paritatea cu dolarul pentru prima dată din 2002.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026