Toate scenariile de criză duc la Roma

Criza datoriilor suverane a zgu­duit atât de puternic economia Italiei încât aceasta nu și-a revenit decât abia după zece ani, iar cicatricele rămase sunt încă vizibile. Rata șomajului este în continuare ridicată. Deși una dintre cele mai mari din Europa, economia italiană este și una dintre cele mai vulnerabile pentru că scena politică este, prin tradiție, una zbuciumată, cu guvernanți care fug pe reforme. Acum, când crize mul­tiple și penurii lovesc regiunea, gu­vernul de la Roma arată cât de pre­dispusă la crize este și scena politică. Iar o posibilă victimă ar putea fi premierul Mario Draghi, un eco­nomist respectat în UE, fost preșe­dinte al Băncii Centrale Europene când aceasta rămăsese singurul sal­vator al euro deoarece politicienii europeni nu reușeau să se înțeleagă, și un personaj capabil de decizii grele și decisive.

O criză pe piața financiară cen­trată pe Italia ar putea prevesti cele mai grave tulburări din istoria mo­nedei euro, scrie Bloomberg. Așa cum factorii de decizie germani se temeau, iar economiștii au profețit la nașterea monedei în urmă cu mai bine de două decenii, slăbiciunea și înda­torarea celei de-a treia economii ca mărime a zonei euro riscă să de­vină problema tuturor celorlalți. Această perspectivă se profila și mai aproape ieri, când guvernul lui Mario Draghi se afla în pragul colapsului. Premierul italian a spus că demisio­nează în cazul în care un aliat cheie dă curs amenin­țării de a-și abandona coaliția. Riscul este ca turbulențele de pe piețe să intre într-o fază acută. Acest lucru ar crește presiunea asupra președintei Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, pentru a pune la punct o soluție pe termen scurt și, de aseme­nea, ar sublinia necesitatea unei noi soluții politice pentru a remedia defectele din zona euro. Orbecăiala, strategie care a păstrat blocul monetar intact atunci când Grecia s-a prăbușit, rămâne rezultatul implicit. Dar și alte scenarii proliferează. Trei direcții către turbulențe italiene proiectate de Bloomberg Economics cuprind un răspuns defavorabil al BCE, prea multe creșteri ale ratei de dobândă pentru ca finanțele publice să le poată susține și o criză politică tumultuoasă.

Dovezile vulnerabilității Italiei au apărut chiar luna trecută, când perspectiva unor costuri mai mari ale împrumuturilor guvernamentale a forțat în sus randamentul obligețiunilor pe 10 ani la peste 4% pentru prima dată după 2014. Randamentele au scăzut de atunci odată cu angajamentul BCE de a crea un mecanism de protecție, dar tensiunea crește la singura autoritate monetară globală care nu poate crește dobânzile fără a concepe un instrument care să limiteze consecințele propriei sale politici. Pentru că investitorii pariază pe creșterea în continuare a dobânzilor americane, euro a atins paritatea cu dolarul pentru prima dată din 2002.