Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

Trei brokeri de la Bursă au ținut peste jumătate din piață în 2016

Cehii de la Wood & Company a reușit să se mențină și în acest an pe pe primul loc în topul brokerilor de la București, cu o valoare tranzacționată de 4,46 miliarde lei (1 miliard euro), echiva­lentul a 24% din cota de piață.

Corina Matei · 9 ianuarie 2017 · 1 min de citit

Cehii de la Wood & Company a reușit să se mențină și în acest an pe pe primul loc în topul brokerilor de la București, cu o valoare tranzacționată de 4,46 miliarde lei (1 miliard euro), echiva­lentul a 24% din cota de piață.

În luna decembrie, cei de la Wood au încheiat tot pe primul loc, după ce au intermediat tranzacții în valoare de 458,26 milioane lei, reprezentând 28,9%.

Casa de brokeraj a fost unul dintre actorii importanți și ai acestui an, ea fiind implicată, printre altele, în vânzarea pariticipației de 6,4% din compania petrolieră OMV Petrom (SNP), operațiune prin care Fondul Proprietatea a încasat aproximativ 760 mi­lioane lei.

În același timp, listarea MedLife, rețeaua de servicii medicale private, a fost un proiect la care cei de la Wood au lucrat cu brokerii de la Raiffeisen Bank. BERD a raportat la sfârșitul lunii noiembrie vânzarea unui pachet de 2,9% din capitalul băncii pentru 246,19 milioane lei, tran­zacție desfășurată pe piața deals a pieței de capital de la București, inter­mediată tot de cehi.

Citește și