Trei brokeri de la Bursă au ținut peste jumătate din piață în 2016
Cehii de la Wood & Company a reușit să se mențină și în acest an pe pe primul loc în topul brokerilor de la București, cu o valoare tranzacționată de 4,46 miliarde lei (1 miliard euro), echivalentul a 24% din cota de piață.
Foto: Ziarul Financiar
În luna decembrie, cei de la Wood au încheiat tot pe primul loc, după ce au intermediat tranzacții în valoare de 458,26 milioane lei, reprezentând 28,9%.
Casa de brokeraj a fost unul dintre actorii importanți și ai acestui an, ea fiind implicată, printre altele, în vânzarea pariticipației de 6,4% din compania petrolieră OMV Petrom (SNP), operațiune prin care Fondul Proprietatea a încasat aproximativ 760 milioane lei.
În același timp, listarea MedLife, rețeaua de servicii medicale private, a fost un proiect la care cei de la Wood au lucrat cu brokerii de la Raiffeisen Bank. BERD a raportat la sfârșitul lunii noiembrie vânzarea unui pachet de 2,9% din capitalul băncii pentru 246,19 milioane lei, tranzacție desfășurată pe piața deals a pieței de capital de la București, intermediată tot de cehi.
Citește și
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan