ZF IT Generation. Sfatul expertului. Sabin Gîlceavă, fondator Leverage Negotiation: Într-o rundă de finanțare cel mai bine este să nu ajungi să negociezi cu investitorii, ci să fii pe aceeași lungime de undă de la început
Pentru multe dintre start-up-urile de tehnologie abia înființate, unul dintre cele mai importante aspecte în dezvoltarea produselor lor și creșterea businessului este atragerea de finanțare și totodată de investitori cu know-how și networking în domeniul și pe piețele vizate de fondatori, iar pentru a-i convinge să finanțeze ideile lor antreprenoriale ideal ar fi să nu fie nevoie să negociez…
♦ Foarte multe start-up-uri locale au nevoie de o strategie pentru a ieși pe piețele internaționale ♦ Este foarte important să fie deschise și să se adapteze.
Pentru multe dintre start-up-urile de tehnologie abia înființate, unul dintre cele mai importante aspecte în dezvoltarea produselor lor și creșterea businessului este atragerea de finanțare și totodată de investitori cu know-how și networking în domeniul și pe piețele vizate de fondatori, iar pentru a-i convinge să finanțeze ideile lor antreprenoriale ideal ar fi să nu fie nevoie să negocieze, ci să fie încă de la început pe aceeași lungime de undă cu investitorii, astfel încât niciuna dintre părțile implicate în tranzacție să nu fie nevoită să facă compromisuri, consideră Sabin Gîlceavă, fondator al companiei de consultanță Leverage Negotiation și business angel cu un portofoliu ce cuprinde 13 start-up-uri tech până acum.
„Cea mai bună negociere este aceea care nu există. Eu aș recomanda pe cât posibil să nu se ajungă la negociere, pentru că negocierea de fapt presupune o recalibrare de poziție – ajung să dau ceva ca să primesc ceva la schimb și automat ajung să cedez ceva. Și atunci aș spune că prima recomandare pe care aș face-o din punctul acesta de vedere ar fi ca start-up-urile să se vândă suficient de bine investitorilor încât să nu fie nevoie să recalibreze, de fapt, să facă această negociere. Dacă arată suficient de multă valoare investitorilor, ei vor fi mai puțin motivați să comenteze la condiții, pentru că înțeleg fie cât de bine se mișcă echipa și care este experiența pe care o au, fie care este piața cărora ei se adresează, fie care este produsul și cât de bine se potrivește soluția sau produsul pentru piața în care ei merg ș.a.m.d. Vindeți-vă suficient de bine astfel încât să nu fie nevoie să negociați“, a spus Sabin Gîlceavă în cadrul emisiunii ZF IT Generation, la rubrica Sfatul Expertului. El are o experiență de aproape 30 de ani pe zona consultanță în vânzări și negociere, ajutând până acum o serie de companii multinaționale, dar și antreprenori să-și îmbunătățească echipele și strategiile de vânzări, dar și tehnicile de negociere, inclusiv în cazul vânzării unui business.
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internațional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internațional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026