ZF Live. Radu Mavrodin, vicepreședinte Human Resources, OMV Petrom: Principala răspundere a unui director de HR trebuie să fie crearea unui „dream team“ și să mențină motoarele turate la maximum. Un director, inclusiv directorul de HR, trebuie să fie un f
Principala răspundere a unui director de resurse umane trebuie să fie crearea unei echipe bune de angajați pentru companie și să contribuie la menținerea activității și productivității companiei, spune Radu Mavrodin, vicepreședinte human resources, în cadrul companiei OMV Petrom.
♦ „Un director, inclusiv directorul de HR, trebuie să fie un foarte bun manager, un foarte bun lider. În primul rând, trebuie să fie un lider, să fie capabil să își construiască echipa și apoi să își sprijine oamenii să își facă treaba bine.“
Principala răspundere a unui director de resurse umane trebuie să fie crearea unei echipe bune de angajați pentru companie și să contribuie la menținerea activității și productivității companiei, spune Radu Mavrodin, vicepreședinte human resources, în cadrul companiei OMV Petrom.
„România are foarte mulți directori de resurse umane buni și câțiva foarte buni. Un director, inclusiv directorul de HR, trebuie să fie un foarte bun manager, un foarte bun lider. În primul rând, trebuie să fie un lider, să fie capabil să își construiască echipa și apoi să își sprijine oamenii să își facă treaba bine. Directorul de HR nu face plata sau recrutarea în mod direct, ci principala lui răspundere trebuie să fie să creeze un „dream team“ și să mențină motoarele turate la maximum“, a spus Radu Mavrodin în cadrul emisiunii de business ZF Live.
-
ZF Real Estate by Storia. Cum poți să schimbi viața dintre blocuri? Alexandru Belenyi, BAAB: „Nu construim orașul de la zero, doar facem mici ajustări, dar foarte importanteEveniment · 15 noiembrie 2026
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026