ANAF aruncă în aer explorarea în Marea Neagră

De-a lungul celor peste 20 de ani de carieră în domeniul fiscalității am văzut, din păcate, foarte multe situații în care contribuabili sau uneori întregi industrii sau categorii profesionale au avut de suferit degeaba datorită unor decizii ANAF anulate ulterior în instanțe. Chiar dacă contribuabilii și-au câștigat dreptatea, afacerile lor au avut de suferit, costurile fiind uriașe de ambele părți: atât pentru contribuabil cât și pentru stat (șomaj și impozite, instanțe supraaglomerate, personal blocat cu munca în zadar).

De un astfel de caz m-am lovit recent. Caz ale cărui implicații trec mult dincolo de disputa dintre contribuabil și ANAF și impactează dramatic o întreagă industrie, extrem de importantă pentru securitatea energetică și implicit pentru securitatea națională: platformele de foraj și întreaga industrie de suport pentru acestea.

Despre ce este vorba? În 2010 o companie românească (singura din domeniu cu capital românesc și una dintre extrem de puținele companii românești relevante pe piețele internaționale) și-a finanțat activitatea printr-o operațiune de sale and lease back a platformelor de foraj deținute, cu fonduri de la bănci. Cumpărătorul, o companie înmatriculată într-o țară UE în care creditorii chiar au drepturi, nu ca în România. Vânzătorul nu a facturat TVA, considerând că operațiunea este scutită în baza art. 143 (1) (h) (1) din Codul fiscal.

În 2012 ANAF decide că ar putea fi o problemă cu acest TVA, din diverse motive pe care nu o să le detaliez aici. Începe un dute-vino instituțional, implicând inclusiv Comitetul de TVA de la Bruxelles. Malaxorul odată pornit, nimeni nu a mai vrut/putut să îl oprească. Sunt în acest dosar multe semne de încrâncenare care au mai degrabă aspectul executării unui ordin și mai puțin cu aspecte fiscale. Să spunem doar că, în timp ce fiscul nostru avea o problemă cu antreprenorul român, nu a avut nicio problemă să confirme în scris unei companii multinaționale că platformele lor (de alt tip, dar tot platforme) sunt scutite… Să nu uităm și TVA-ul pe care statul l-ar fi încasat de la vânzător ar fi trebuit imediat (45 de zile) rambursat cumpărătorului, deci nu putem vorbi de pagube generate bugetului. Au existat chiar și plângeri penale, plângeri clasate de procurori cu un argument remarcabil: dacă ANAF nu a fost în stare să clarifice după 2 ani dacă taxa trebuia plătită, cum putea contribuabilul să se sustragă de la plata ei?

În 2016 decizia a fost emisă de către ANAF pentru o sumă cu 9 cifre, din care mai mult de jumătate sunt acum dobânzi și penalități. A fost respinsă și contestația, deci urmează ca antreprenorul nostru să își găsească dreptatea în instanță. Evident, costul pentru această companie cu mii de angajați este uriaș: sumele de plată grevează activitatea curentă într-o perioadă dificilă pentru industria petrolului, prețurile fiind încă foarte mici. Sunt însă convins că, până la urmă, lucrurile se vor rezolva. Sper să nu se întample însă ca la prima rafinărie din Europa, Steaua Română, care a ajuns în insolvență și și-a redus semnificativ activitatea ca urmare a unui litigiu, câștigat până la urmă, cu ANAF…

De ce zic însă că această decizie a ANAF-ului aruncă în aer o întreagă industrie? Pentru că vor fi afectați atât jucători cu greutate precum OMV Petrom, Exxon, Lukoil cât și toți furnizorii lor de bunuri și servicii.

Să ne uitam la textul de lege invocat atât de contribuabil cât și de ANAF. Art. 143 (1) (h) prevede pe scurt că:

“în cazul navelor atribuite navigației în largul mării (…) sunt scutite următoarele operațiuni:

1. Livrarea (…) de nave (…);
2. Livrarea de carburanți și provizii destinate a fi utilizate pe nave;
3. Prestări de servicii (…)“.