Analiză Kiwi Finance: Timișoara are cele mai accesibile locuințe din România în raport cu salariile, alături de București și Sibiu, iar Brașovul cele mai scumpe. La nivel european, Bucureștiul rămâne capitala cu aproape cele mai accesibile apartamente
Locuințele din marile orașe din Romania au continuat să se scumpească per ansamblu, dar în mod îmbucurător au ajuns la niveluri de accesibilitate record, în condițiile în care nevoia de unități noi este cu mult peste ofertă, însă creditarea ipotecara…
Foto: Ziarul Financiar
Locuințele din marile orașe din Romania au continuat să se scumpească per ansamblu, dar în mod îmbucurător au ajuns la niveluri de accesibilitate record, în condițiile în care nevoia de unități noi este cu mult peste ofertă, însă creditarea ipotecara a scăzut și nu a mai asigurat suport pentru tranzacții, potrivit unei analize Kiwi Finance, principalul broker de credite din România.
Îmbunătățirea accelerată a accesibilității locuințelor în marile orașe s-a produs atât pe fondul avansului salariilor de trei ori mai rapid decât al prețurilor medii la locuințe, cât și al scăderii accentuate a vânzărilor de unități, în special pe segmentul de locuințe noi, pe fondul prudenței și al scăderii diponibilității cumpărătorilor de a accepta nivelurile de preț prea ridicate afișate de dezvoltatorii imobiliari prinși în capcana creșterilor semnificative a costurilor în construcții, coroborat cu creșterea costurilor cu dobânzile.
Astfel, la sfârșitul primului semestru din 2023, indexul imobiliar Kiwi Finance pentru apartamente și case a ajuns la valoarea de 1.483 euro/mp, în urcare cu 5,5% față de valoarea de înregistrată la sfărșitul T3/2022 (1.406 euro/mp). În paralel, salariul mediu net la nivel național a avansat cu 15,5%, până la 4.543 lei (915 euro) în mai 2023, de la 3.933 lei (800 euro) în iulie 2022. În aceste condiții, indicele agregat de accesibilitate a locuințelor s-a îmbunătățit semnificativ, până la 1,62, un nivel record, de la 1,76 în urmă cu nouă luni, deși o astfel de statistică la nivel național nu este atât de relevantă, ci tendințele de la nivelul marilor orașe.
Citește și
1 min
Mirela Turlan
1 min
Simona Vasile
1 min
Simona Vasile