Analiza de luni. Investiții de sute de milioane de euro au transformat piața hotelieră din România: hotelurile clasificate la patru stele au ajuns la o cotă de piață de 27% după ce la începutul anilor 2000 porneau de la sub 2%
Turismul și-a consolidat poziția în economie în ultimele două decenii și jumătate, crescând de la doar 3.000 de unități de cazare în toată țara la începutul anilor 2000 la peste 13.000 în 2024, potrivit datelor Institutului Național de Statistică. Nu doar unitățile de cazare s-au înmulțit, ci și hotelurile, care nu au crescut doar ca număr, ci și ca standarde. De la doar câteva hoteluri de pat…
Foto: Ziarul Financiar
♦ În anul 2000, România număra doar 14 hoteluri de patru stele, numărul acestora a ajuns la 430 în 2024. Multe dintre brandurile hoteliere locale au intrat pe acest segment și mulți antreprenori au mizat pe hotelurile de patru stele ♦ Piața hotelieră locală a devenit un punct de interes pentru marile branduri hoteliere internaționale, care fie intră pentru prima dată în piață, fie adaugă noi branduri din portofoliul lor ♦ Sectorul a devenit atractiv și pentru investitorii din alte piețe, în special pentru dezvoltatorii imobiliari, cât și pentru antreprenorii cu activitățile principale în alte piețe.
Turismul și-a consolidat poziția în economie în ultimele două decenii și jumătate, crescând de la doar 3.000 de unități de cazare în toată țara la începutul anilor 2000 la peste 13.000 în 2024, potrivit datelor Institutului Național de Statistică. Nu doar unitățile de cazare s-au înmulțit, ci și hotelurile, care nu au crescut doar ca număr, ci și ca standarde. De la doar câteva hoteluri de patru și cinci stele în toată țara, acestea au ajuns să impună noi standarde în piață, dictând chiar direcția în care ar trebui să meargă sectorul ospitalier.
Evoluția pieței se vede clar în datele oficiale. De la 811 hoteluri în anul 2000, România a ajuns să numere 1.600 în 2024, o dublare față de acum 25 de ani.
Citește și
3 min
Mirela Turlan
1 min
Vali Pencu
3 min
Catalina Apostoiu