zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Burse - Fonduri mutuale

Analiză XTB: Nvidia depășește estimările financiare trimestriale, dar piața rămâne prudentă în privința segmentului centrelor de date

Acțiunile producătorukui american de cipuri Nvidia (NVDA) au înregistrat o scădere de aproape 2,4% în tranzacțiile de după închiderea Wall Street, pe fondul unor rezultate trimestriale care au dezamăgit ușor așteptările investitorilor în segmentul centrelor de date. Totuși, compania a…

de Eduard Ivanovici , Colaborator 29.08.2025 · 11:58 2 min de citit
Analiză XTB: Nvidia depășește estimările financiare trimestriale, dar piața rămâne prudentă în privința segmentului centrelor de date

Foto: Ziarul Financiar

Acțiunile producătorukui american de cipuri Nvidia (NVDA) au înregistrat o scădere de aproape 2,4% în tranzacțiile de după închiderea Wall Street, pe fondul unor rezultate trimestriale care au dezamăgit ușor așteptările investitorilor în segmentul centrelor de date. Totuși, compania a raportat venituri totale de 46,7 miliarde de dolari, peste estimările de 46,3 miliarde, marcând o creștere de 6% față de trimestrul anterior și de 56% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, reiese dintr-o analiză realizată XTB, companie de investiții pe bursele internaționale.

Vânzările diviziei de centre de date au totalizat 41,1 miliarde de dolari, foarte aproape de estimările de 41,29 miliarde, înregistrând o creștere de 5% față de trimestrul anterior și de 56% comparativ cu anul trecut. De asemenea, profitul pe acțiune s-a situat la 1,05 dolari, peste nivelul prognozat de 1,01 dolari, iar venitul net a fost de 26,42 miliarde de dolari.

În al doilea trimestru, Nvidia a exclus din raportările financiare veniturile obținute din vânzarea cipurilor H20 către clienții din China. În schimb, divizia de centre de date Blackwell a consemnat o creștere secvențială de 17%, indicând o cerere tot mai mare pentru soluțiile bazate pe inteligență artificială.

Citește și