zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Burse - Fonduri mutuale

Analiză ZF Corporate. Ce șanse ar avea AROBS să intre în indicele principal BET și cu ce pondere

♦ Compania trebuie să distribuie acțiunile păstrate pentru SOP și apoi să mai vândă, direct sau prin majorare de capital, încă 6% pentru a avea un free float de peste 30%, adică o capitalizare a free float-ului cu o pondere de…

de Tibi Oprea , Colaborator 06.10.2023 · 19:02 2 min de citit
Analiză ZF Corporate. Ce șanse ar avea AROBS să intre în indicele principal BET și cu ce pondere

Foto: Ziarul Financiar

♦ Compania trebuie să distribuie acțiunile păstrate pentru SOP și apoi să mai vândă, direct sau prin majorare de capital, încă 6% pentru a avea un free float de peste 30%, adică o capitalizare a free float-ului cu o pondere de peste 0,5% în indicele BET ♦ Ultima companie din indice ca pondere este Conpet (0,45%), fiind urmată de Sphera Group (0,53) ♦ La un factor FF de 0,3, adică sub 30% free float, cât are AROBS acum, ponderea în indice ar fi de circa 0,44%. La un FF de 0,4, ponderea ar fi de circa 0,59% ♦ Totodată, acțiunile trebuie să își mențină valoarea și să nu scadă puternic în următoarele luni ♦ Ca lichiditate în 2023, compania se situează peste ultimii cinci emitenți din BET

Pentru a fi inclusă în indicele principal BET al Bursei de la București, compania de tehnologie AROBS Transilvania Software (simbol bursier AROBS), care îndeplinește deja unele condiții, mai trebuie să bifeze criteriul free float, adică acțiunile disponibile la liber la tranzacționare. ZF a calculat ce șanse de includere ar avea în diferite scenarii de free float și care sunt parametrii pe care trebuie să-i păstreze pentru a asigura includerea.

Indicele de referință BET cuprinde 20 de companii, așa numitele blue chip-uri, adică cei mai lichizi emitenți de la bursă, fiind ponderat cu capitalizarea free float-ului acestora. A fost lansat pe 19 septembrie 1997 cu o valoare de 1.000 de puncte, fiind astăzi la peste 14.000 de puncte. La acest moment, Conpet are cea mai mică pondere în indice, 0,45%, fiind urmată de Sphera Franchise Group cu 0,53% și Purcari cu 0,68%.

Citește și