ANALIZĂ ZF. Încă zece ani pe plus: cererea de benzină și motorină va continua să crească până în 2030, deși mobilitatea electrică este foarte la modă. La motorină, 2021 a adus vânzări record
Potrivit datelor provizorii pentru 2021 furnizate de Institutul Național de Statistică (INS) anul trecut consumul de motorină a fost de 6,2 milioane de tone, cu 18% mai mare față de cel din 2020 și peste cel din 2019, astfel că cel puțin pe acest segment impactul crizei sanitare a fost pe deplin absorbit.
Foto: Ziarul Financiar
♦ Gradul de motorizare încă redus al României în comparație cu celeltate state europene creează premisele viitoarei creșteri pentru cererea de benzină și motorină, abia după 2030 urmând a fi vizibil impactul mobilității electrice ♦ Creșterea va veni însă la pachet cu investiții în zona de retail care vor schimba un pic clasicul mers la pompă.
Potrivit datelor provizorii pentru 2021 furnizate de Institutul Național de Statistică (INS) anul trecut consumul de motorină a fost de 6,2 milioane de tone, cu 18% mai mare față de cel din 2020 și peste cel din 2019, astfel că cel puțin pe acest segment impactul crizei sanitare a fost pe deplin absorbit. Pe zona de benzină, cererea a fost de aproape 1,3 milioane de tone, peste cea din 2020 și ușor mai mică față de cea din 2019. Această revenire per ansamblu a cererii s-a suprapus și peste creșterea prețurilor, dar la final apetitul de mișcare a fost mai mare decât scumpirile aplicate.
„În 2021, comparativ cu 2020, media cotațiilor Platts exprimate în USD (moneda de referință) a înregistrat o creștere de 60% pentru motorină, respectiv, o creștere de 75% pentru benzină. În monedă națională, cotația internațională a motorinei a crescut cu 57%, iar cotația internațională a benzinei a crescut cu 72% față de anul 2020“, se arată în datele publicate de Rompetrol Rafinare, companie membră a grupului KMG International, care administrează cea mai mare rafinărie din România, Petromidia.
Citește și
3 min
Iulian Anghel
1 min
Bogdan Alecu
1 min
Liviu Popescu