zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Retail & Agrobusiness

ANALIZĂ ZF. Patru antreprenori români, în topul celor mai mari exportatori de pește pe o piață unde exporturile aproape s-au dublat în cinci ani. Exporturile de pește, moluște și crustacee au crescut în ultimii ani, deși România este campioană mai degrabă

Patru companii cu acționari români sunt prezente în topul celor mai mari exportatori de pește, crustacee și moluște anul trecut, arată o analiză ZF pe baza datelor de la Institutul Național de Statistică (INS).

de Mirela Turlan , Editor Web 09.05.2023 · 19:41 2 min de citit
ANALIZĂ ZF. Patru antreprenori români, în topul celor mai mari exportatori de pește pe o piață unde exporturile aproape s-au dublat în cinci ani. Exporturile de pește, moluște și crustacee au crescut în ultimii ani, deși România este campioană mai degrabă

Foto: Ziarul Financiar

Patru companii cu acționari români sunt prezente în topul celor mai mari exportatori de pește, crustacee și moluște anul trecut, arată o analiză ZF pe baza datelor de la Institutul Național de Statistică (INS).

Podimiul este condus de o astfel de com­panie – Ocean Fish, care are o unitate de procesare în județul Ilfov. Aici compania procesează pește și fruc­te de mare din afara țării și le distribuie în România și Republica Moldova, conform datelor de pe site-ul companiei cu o cifră de afaceri de peste 207 mil. lei (circa 42 mil. euro) în 2021. Locul secund este ocupat de Oceanis Seafood Europa, o companie cu un rulaj de aproape 100 mil. lei în 2021 (circa 20 mil. euro), care are ca domeniu prin­cipal de activitate comerțul cu ridicata specializat. Podiumul este com­pletat de Negro 2000, una dintre com­paniile veterane în prelucrarea și conservarea peștelui, cu o istorie de 30 de ani.

„Negro 2000 a reușit să obțină au­torizația veterinară pentru schimburi intracomunitare din 2007, ceea ce ne-a ajutat să încheiem parteneriate cu clienți din Germania, Marea Britanie, Italia, Spania, Cipru și Austria“, se arată pe site-ul companiei. În topul celor mai mari exportatori din acest domeniu se află și câteva companii pro­cesatoare de carne de melc și anume Pomarom, Egan Prod SRL, Rolux și Bioprod (deținut tot de Rolux).

Citește și