ANALIZĂ ZF. Raluca Pârvu, BPI Group: Întrucât lucrătorii din construcții au o mobilitate redusă, puțini se deplasează din zonele cu șomaj ridicat, adică mediul rural din estul și sudul țării. Cât câștigă un muncitor în construcții
Salariul mediu net din construcții a ajuns, în august 2022, la 3.715 lei, în scădere cu 7% față de luna precedentă, dar în creștere cu 11% față de august 2021.
Foto: Ziarul Financiar
♦ Construcțiile rămân în continuare mai atractive în străinătate decât în România ♦ Cea mai mare schimbare a ultimilor ani în ceea ce privește salariile din domeniul construcțiilor s-a produs prin Ordonanța de Urgență 114/2018. ♦ Pe lângă faptul că piața construcțiilor se confruntă cu un deficit semnificativ de forță de muncă, noile dezvoltări au loc mai ales în zona urbană mare, unde șomajul este deosebit de redus. În zonele cu șomaj ridicat, nu există nici investiții.
Salariul mediu net din construcții a ajuns, în august 2022, la 3.715 lei, în scădere cu 7% față de luna precedentă, dar în creștere cu 11% față de august 2021. Spre comparație, salariul mediu net în economie a fost în august 2022 de 3.933 de lei, diferența dintre acesta și cel din construcții ajungând astfel la 5%. În urmă cu un deceniu, venitul mediu net din construcții era cu 25% mai mic decât cel din economie. Maximul din 2022 pe primele opt luni ale anului a fost atins în iulie, când nivelul salariului mediu net din construcții ajunsese la 3.744 de lei, potrivit datelor centralizate de ZF din platforma Tempo a Institutului Național de Statistică.
Chiar și cu aceste valori mai mari decât în anii trecuți, construcțiile rămân în continuare mai atractive în străinătate decât în România. Cei mai mulți angajați necalificați din construcții câștigă în România circa 700 de euro, după cum spun specialiștii din industrie, pe când în străinătate salariul depășește 1.000 de euro. Problema devine mai acută în condițiile în care personalul rămas în țară trece printr-o tendință de îmbătrânire, iar tinerii aleg să plece peste hotare.
Citește și
5 min
Ștefan Stan
2 min
Ziarul Financiar
2 min
Ștefan Stan