zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Business Legal

ANCOM extinde obligațiile operatorilor telecom privind informarea clienților în legătură cu ofertele

Autoritatea de reglementare în comunicații ANCOM va extinde obligațiile de informare a utilizatorilor finali pentru a crește transparența ofertelor furnizorilor de servicii de telefonie, internet și televiziune, a anunțat instituția.

de Adrian Dumitrache - Mediafax , Reporter 20.02.2015 · 10:06 1 min de citit
ANCOM extinde obligațiile operatorilor telecom privind informarea clienților în legătură cu ofertele

Foto: Ziarul Financiar

Astfel, furnizorii de servicii de telefonie și de internet vor trebui să publice pe pagina proprie de internet și să comunice utilizatorilor, înainte de contractare, informații despre existența anumitor praguri dincolo de care este limitată sau condiționată utilizarea resurselor contractate de utilizatorul final (trafic, minute incluse), precum și consecințele depășirii acestor praguri (precum limitări ale vitezei sau plata unui tarif suplimentar).

Furnizorii de servicii de acces la internet vor avea obligația să publice pe paginile proprii de internet informații despre existența anumitor blocări sau limitări ale traficului de internet, ale serviciilor sau aplicațiilor care pot fi contractate, dacă astfel de blocări există și sunt permise de lege (de exemplu, restricții în utilizarea unor aplicații precum Skype sau WhatsApp).

De asemenea, operatorii vor publica în cadrul ofertelor valoarea maximă a vitezei de descărcare (download) și de încărcare (upload), precum și valoarea vitezei minime garantate, dacă aceasta există, iar în cazul în care nu există o viteză minimă garantată se va preciza acest lucru.

Citește și