Andreea Șerban, Senior Managing Associate, și Dănuț Arion, Associate, Reff & Asociații: Exercițiu de predicție a sorții și hainei pe care o va îmbrăca moratoriul public în România
Guvernul României a adoptat recent anumite măsuri destinate sprijinirii debitorilor care întâmpină dificultăți financiare din cauza pandemiei de COVID-19, instituind un cadru normativ care oferă dreptul anumitor debitori de a solicita creditorilor (instituții de credit și IFN-uri) amânarea obligației de…
Foto: Ziarul Financiar
Guvernul României a adoptat recent anumite măsuri destinate sprijinirii debitorilor care întâmpină dificultăți financiare din cauza pandemiei de COVID-19, instituind un cadru normativ care oferă dreptul anumitor debitori de a solicita creditorilor (instituții de credit și IFN-uri) amânarea obligației de plată a ratelor scadente aferente anumitor tipuri de contracte (moratoriul public reglementat de OUG 37/2020 și normele de aplicare).
În data de 8 aprilie, Senatul a aprobat Proiectul de lege privind aprobarea OUG 37/2020, care a fost trimis spre aprobare către Camera Deputaților. Acest proiect de lege aduce modificări și completări semnificative ordonanței, transformând-o într-un act cu conținut normativ aproape identic cu cel al Legii privind suspendarea rambursării creditelor, care a fost adoptată de Parlament și atacată pentru neconstituționalitate înainte de a fi trimisă spre promulgare (cu termen de soluționare 6 mai 2020).
Dincolo de provocările care țin de interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor în vigoare privind moratoriul public, subzistă în continuare o doză de incertitudine privind momentul până la care regulile moratoriului public se vor aplica în forma actuală și noul conținut normativ pe care ar putea să-l „îmbrace” moratoriul public, în funcție de soluția Curții Constituționale privind legea aprobată în Parlament și de destinul Legii privind suspendarea rambursării creditelor.
Citește și
15 min
Ioana Niță
3 min
Liviu Popescu
1 min
Claudia Medrega