Andreea Stoica, proprietarul Avincis, despre anul 2011
Anul 2011 este semnificativ pentru AVINCIS deoarece este anul în care am deschis crama de pe domeniul VILA DOBRUȘA. Primele vinuri AVINCIS au fost lansate în 2011, pe baza recoltei din 2010, fiind destinate segmentului premium. Astfel, 2011 a fost…
Foto: Ziarul Financiar
Anul 2011 este semnificativ pentru AVINCIS deoarece este anul în care am deschis crama de pe domeniul VILA DOBRUȘA. Primele vinuri AVINCIS au fost lansate în 2011, pe baza recoltei din 2010, fiind destinate segmentului premium. Astfel, 2011 a fost un an încărcat cu emoții, neliniști, dar și sentimente de mândrie pentru că am reușit, după multă muncă și dedicare, să redăm viață unui loc cu însemnătate pentru întreaga familie – domeniul VILA DOBRUȘA. În întregul său, proiectul Vila Dobrușa este un spațiu de libertate și comunicare. Cine pătrunde în acest spațiu descoperă o altă Românie. A fost începutul cutezător care ne-a convins că echilibrul dintre tradiție și modernitate ne caracterizează cel mai bine. Importanța poveștii și a încercării de a recupera memoria familiei, autenticitatea și munca sunt principalele atribute pe care sine qua non ni le-am însușit de la începuturi, dar se regăsesc la fel de prezente și acum, după 11 ani. Nu am schimba nimic din tot parcursul construirii brandului AVINCIS, am fost fideli poveștii noastre de familie și concentrării pe oferirea de produse de calitate, la standarde internaționale.
i amintesc de un titlu din ZF din 2011, care spunea strângeți centura de siguranță, decolăm, în legătură cu companiile aeriene de linie care „au aterizat” la București. Însă gândul meu a mers către AVINCIS, exact așa am simțit și noi, că „strângem centura” și decolăm pe o piață care își revenea ușor din criză, pentru un public cu totul diferit față de cum este acum, 11 ani mai târziu, cu emoții și dorința de a contribui la educarea și la dezvoltarea pieței vinurilor și a enoturismului la nivel național.
La mulți ani, Ziarul Financiar! Noroc pentru articole care să ne facă să ne punem și mai multe întrebări și pentru analize care să incomodeze, dar să evidențieze adevăruri.
Citește și
3 min
Mirela Turlan
1 min
Vali Pencu
3 min
Catalina Apostoiu