Andrei Munteanu, Cowork Timișoara: Cred că cuvântul cheie pe care trebuie să ne concentrăm este colaborarea. Prin colaborare putem să punem Timișoara pe o hartă foarte mare
Colaborarea este cuvântul cheie atunci când vine vorba despre dezvoltarea ecosistemului local de inovație din Timișoara și nu numai, crede Andrei Munteanu, co-founder & CEO, Cowork Timișoara. El spune că doar prin eforturi comune între mediul privat, universități și autorități,…
Foto: Ziarul Financiar
Colaborarea este cuvântul cheie atunci când vine vorba despre dezvoltarea ecosistemului local de inovație din Timișoara și nu numai, crede Andrei Munteanu, co-founder & CEO, Cowork Timișoara. El spune că doar prin eforturi comune între mediul privat, universități și autorități, Timișoara poate fi pusă „pe o hartă foarte mare“, mai ales în contextul apariției unor noi fonduri de venture capital regionale și al potențialului de dezvoltare în domenii precum med-tech și inteligență artificială.
Cred că cuvântul cheie pe care trebuie să ne concentrăm este colaborarea. Mergi mai departe cu colaborarea, mai repede cu colaborarea, mergi mai exponențial decât poți s-o faci în ograda ta, decât poți să o faci în compania ta, în organizația ta, în instituția ta. Colaborarea ar trebui să fie piața de temelie a oricărui ecosistem. (…) Eu vin de la un eveniment din Oradea care e un exemplu foarte bun de colaborare public-privată. Primăria Municipiului Oradea finanțează o organizație al cărui scop este să coaguleze ecosistemul de start-up-uri din Oradea și să le și finanțeze. Această organizație funcționează de mai bine de 5 ani de zile”, a spus el în cadrul conferinței ZF Innovation Summit Timișoara 2025.
Ce a mai declarat Andrei Munteanu în cadrul evenimentului:
Citește și
2 min
Liviu Popescu
2 min
Matei Pantea
1 min
Liviu Popescu