Andrei Nedelcu, Erste AM: Am observat o cerere mai mare pentru fondurile de acțiuni sau pentru cele care au o componentă de acțiuni, în special în a doua jumătate a anului 2020
Andrei Nedelcu, director de investiții al Erste Asset Management, cel mai mare administrator de fonduri mutuale din România, spune că la nivelul administratorului a observat o cerere mai mare pentru fondurile de acțiuni în a doua jumătate a anului 2020,…
Foto: Ziarul Financiar
Andrei Nedelcu, director de investiții al Erste Asset Management, cel mai mare administrator de fonduri mutuale din România, spune că la nivelul administratorului a observat o cerere mai mare pentru fondurile de acțiuni în a doua jumătate a anului 2020, și scădere pe partea de obligațiuni, un trend încurajator într-un mediu de dobânzi scăzute.
“La nivelul companiei noastre, am observat o cerere mai mare pentru fondurile de acțiuni sau pentru cele care au o componentă de acțiuni, în special în a doua jumătate a anului. Am înregistrat scăderi ca și număr de investitori, dar și ca active, pe fonduri de obligațiuni din cauza volatilității pe această piață”, spune Andrei Nedelcu la conferința “Cum au evoluat fondurile de investiții într-un an pandemic. Dezbatere cu administratorii de fonduri de investiții”, organizată miercuri de BVB.
Dar este încurajator să vedem acest trend al investitorilor care se mută încet încet spre fondurile cu o componentă de acțiuni, adaugă el.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca